Azi era cat pe ce sa nu ma mai duc la biserica. Eram obosita din cauza unor probleme de azinoapte, care nu m-au lasat sa dorm, dar m-am invrednicit si am pornit.
Cand sa ajung acolo, observ aglomeratie mare, vanzoleala si vreo 8 ceaune mari cu foc sub ele, paine pe o masa si multi pesti langa.
"E hramul bisericii!!!" ii spun lui C. Uitasem! Patronul bisericii noastre e Sfantul Nicolae, Mos Nicolae cum ii zice toata lumea. Slujba a fost cum a fost, dar la final parintele a citit pomelnice cred ca mai bine de-o ora! Nu prea pricepeam de unde are, dintr-o data, atatea pomelnice si de ce le citeste pe toate odata, ca pana acum nu facuse asa ceva in nici o duminica. Am intrebat pe cineva de langa mine, care am observat cand s-a ridicat in picioare ca daduse si el pomelnic si asa am aflat ca l-au dat cand a venit preotul pe la ei. Preotul a umblat pe la case acum vreo doua, trei zile, dar pe la noi n-a ajuns. M-am amarat cand am aflat, mai ales ca domnul acela imi spusese si ca a dat bani pentru hram, precum si pentru ziua dascalului, ca-l cheama Nicu.
Primul impuls (si mi-l cunosc atat de bine, toata viata am facut asa ceva!) a fost sa ma amarasc ca eu iar nu-s in rand cu lumea, ca daca n-am dat bani nici nu ma pot duce la hram, ca ma fac de ras si am decis ca nici n-o sa merg. O sa ma strecor usor catre casa.
Cand colo, mi-a venit gandul bun. L-am oprit la final pe dascal, i-am dat bani, i-am zis La multi ani si m-am linistit. Am plecat cu constiinta impacata spre cortul unde se amenajase masa de peste, mai ales ca parintele era cu ochii pe noi pe toti si ... nu scapa nimeni de-acolo :)) L-am luat si pe vecinul, pe care tocmai l-au evacuat silit vineri. El nu vroia sa vina, dar l-am luat cu forta :)) (ca sa aflu ce s-a intamplat, ca vineri era aici o masina de jandarmi, una de politie si vreo trei camioane. Oamenii isi incarcau mobila si paraseau casa. Eu am fost socata, am crezut ca n-au mai putut sa-si plateasca banca si i-a executat silit. I-am compatimit si m-am frasuit ca mi s-a parut ca-i mai vad pe drumul nostru, peste gard, desi casa nu mai avea nici un bec aprins. Da, i-au executat silit, dar asa au vrut ei. S-au mutat in cealalta parte, peste drum, unde au o alta casa.)
In fine, am luat loc la masa ca orice fiinta normala la cap, nu cu timiditati absurde si cu teama de oameni ce ma caracterizase de-a lungul vietii si bine am facut. Am mancat un bors de peste facut la ceaun din niste crapi cat lumea, cum nu se poate mai minunat. Aperitivul imi potolise foamea, borsul cu mamaliga m-a indopat, asa ca n-am mai stat si la pestele prajit si la desert, ca mi se facuse cam frig si aflasem tot ce-mi dorisem de la vecinul :))
Cand sa plec, vecina de langa mine mai mai sa-mi ia geaca, tragand de ea ca sa mai raman, desi nu m-a vazut si n-am vazut-o in viata mea! Nu pot sa spun ca nu mi-a facut placere, desi n-am ramas. M-am simtit insa ca un om normal, care a avut in sfarsit curajul sa stea intre multi oameni necunoscuti, fara sa vrea sa se ascunda si capabila chiar sa schimbe cateva cuvinte cu oameni necunoscuti.
Cred ca m-am facut bine.
In fotografii am surprins ultimele tufanele din gradina, culese azi:
3 comentarii:
problema e ca doar uneori se întîmplă magii cum ai scris.
poate a fost un dar de Moș Nicolae.
Vic, e bun si-asa, ar fi bun si daca s-ar intampla doar o data, nu uneori. Mos Nicolae nu stiu daca mi-a dat un dar, ca n-am lasat ghete la usa, dar sigur s-a bucurat ca i-am fost oaspete la hram :)
florile din vaza aia sunt minunate, atit de minunate.
Trimiteți un comentariu