Un fel de retrospectiva

In perioada asta lumea face bilanturi, retrospective ale anului trecut, liste de dorinte pentru anul asta ...
Eu nu sunt un fan prea mare al acestora, dar parca, citindu-le pe ale lor, mi-am mai pus un pic de ordine intr-ale mele. O sa combin lista de dorinte cu ceea ce s-a intamplat pana acum, nu neaparat numai in 2014 si poate ca o sa mai adaug pe masura ce mi se contureaza clar vreo noua idee.

In primul rand as vrea sa scap definitiv de depresie. Dupa nenumarate tentative de tratament, unele mai reusite, altele mai putin, dar toate foarte costisitoare, m-am trezit spre sfarsitul anului trecut dorindu-mi foarte tare sa merg la o anumita manastire (se numeste Jercalai, staretul este Cleopa Florescu, un om Mare). M-am dus si am avut marea surpriza sa ma simt bine acolo, sa stau la toata slujba, sa vreau sa revin si s-o fac - cat de des am putut - si apoi sa constat cum scap de depresie, de anxietate, de starea de nervozitate excesiva, de frica de condus ... Cum am ajuns acolo? Printr-o conjunctura (intentionat nu spun intamplare, pentru ca nimic nu e intamplator), intalnind un om providential care mi-a facut mult bine, printre altele si pomenindu-l pe acel parinte. Singurul lucru de care nu reusesc sa scap e insomnia, parte sau consecinta si ea a depresiei.

Apoi as vrea sa imi schimb domeniul de activitate. Actualul imi da fiori reci pe sira spinarii, e o munca cu responsabilitati foarte mari, care cere multa putere de munca, de concentrare, memorie, cunostinte vaste si rasplata (salariul) e de mizerie. Intr-un cuvant, nu merita. Nu merit eu sa ma consum atat pentru ... nimic. Cu toate astea, nu stiu de ce pana acum cateva luni nu am avut puterea sa ma concentrez pe schimbare. La un moment dat m-am aruncat cu capul inainte intr-un concurs foarte greu, pe care stiam c-o sa-l pierd, dar a meritat ca experienta. Culmea, n-am fost dezamagita de mine, desi am picat cu brio.

Mi-ar placea sa capat puterea de a gandi pozitiv. Lucrez la asta de ceva vreme, iar rezultatul e urmatorul: gandirea pozitiva/negativa nu tine 100% de noi. Poti ajunge sa gandesti pozitiv daca esti ajutat -  fie vezi ceva rezultate care sa te motiveze, fie simti ceva imbunatatindu-se si vrei mai mult, fie cineva te sprijina si te incurajeaza si crede in tine, fie ... esti un pic dus cu pluta :) Gandesti depresiv cand vezi ca oricat te-ai zbate, nu-ti iese nimic si a intra in depresie e foarte usor, depresia fiind o boala care se autoalimenteaza - iata, ar putea fi acel perpetuum mobile pe care il cauta savantii :)

As vrea sa ajung sa fiu mai constienta de ceea ce e bun in viata mea. Raul poate veni intr-o secunda, iar ceea ce traiesc acum si consider ca nu e bun sa fie de fapt foarte bun, aproape perfect si sa ma sperii degeaba la fiecare pas de ceea ce mi s-ar putea intampla rau. Daca mai bine de atat nu se poate, macar sa nu se schimbe drastic nimic, caci cum le-am dus si pana acum, le-oi duce si de acum inainte.

Mi-as dori sa pot sa invat sa iert cu adevarat, adica sa fiu in stare sa-i cer eu iertare celui ce consider ca mi-a gresit. In dualitatea lor, faptele nu sunt mereu ceea ce par si sunt convinsa ca si cele ce m-au ranit isi au rostul lor in economia vietii, insa personalitatea construita pana acum ma invata sa stau si sa astept ca cel ce a gresit sa-si recunoasca greseala si sa-si ceara iertare. Asta ar fi calea cea usoara (si normala - imi sopteste orgoliul), dar cum ea se lasa indelung asteptata, as vrea sa o pot lua eu pe calea cea grea. 

Provocarile pentru acest an sunt frivole: as vrea sa ma lamuresc cu Facebook - ul, o sa pot trai fara el, sau nu? In conservatorismul si paranoia mea, consider ca e o unealta parsiva, care-i transforma pe oameni in subiecte benevole pentru studii de marketing. Si nu asta ar fi cel mai mare rau. Cu toate astea, se pare ca ofera o deschidere mai mare decat un blog si vreau sa vad daca am sau nu nevoie de o astfel de deschidere. Apoi as vrea sa ajung sa nu mai urasc telefoanele inteligente si touchscreen-ul. As mai vrea, daca voi putea, sa reechilibrez balanta financiara, unde am niste gauri substantiale. Nu, n-o sa ma apuc de facut bugete si planuri, dar o sa acord o atentie suplimentara problemei. Imi mai doresc sa pot din nou sa citesc si altceva decat singura carte pe care o citesc de ani incoace.

5 comentarii:

Mary-Joe spunea...

Buna Cristina! (din nou)
Nici eu n-as fi spus mai bine. Aceleasi lucruri ma framanta si pe mine cu privire la toate aspectele pe care le-ai mentionat. Eu cred ca am reusit sa fiu un om pozitiv si ma straduiesc in fiecare zi sa gandesc in acest fel si chiar consider ca, cel putin pe mine, asta m-a ajutat. Ultimii ani au fost foarte grei pentru mine. S-au intamplat si lucruri foarte bune, insa faptul ca anul trecut, in aprilie, am pierdut-o pe sora mea, dupa o lunga suferinta, eclipseaza intr-un fel toate lucrurile bune care mi s-au intamplat. Insa, am stat si m-am gandit ce fac cu viata mea de acum inainte si, slava Domnului, consider ca mai am mult si multe de trait. Si am ajuns la concluzia ca lucrurile care s-au intamplat deja nu le mai schimba nimeni, insa conteaza foarte mult ce voi face si ce mi se va intampla in viitor. Serviciul nu mi l-am schimbat, am incercat la un moment dat insa pentru putin timp si am sfarsit prin a ma intoarce inapoi. E pana la urma un serviciu bunicel, singurul lucru de care ma pot plange cu adevarat e remuneratia, insa ... In schimb, m-am mutat si consider asta un lucru bun. Pe mine m-a ferit Dumnezeu de depresie, sau cel putin asa cred eu, ca nu am picat in ea. Insa am ceva probleme cu mama mea, dat fiind cele intamplate, si chiar nu stiu ce sa mai fac si ce sa-i mai spun ca sa o ajut sa iasa la liman. Nu pare a fi prea grav, recunoaste ca are o problema, are si momente mai bune, insa o si simt ca nu e foarte ok. I-am spus totusi ca, din pacate, daca nu se ajuta si singura, degeaba ia tratament. In fine, sora mea a fost un om foarte optimist, cu o mare pofta de viata si cu o mare putere de a merge mai departe si, chiar cred, ca datorita acestora a reusit sa traiasca, in pofida bolii de care a suferit, mai mult decat altii. Si mai stiu ca cel putin in ceea ce ne priveste, nu si-ar fi dorit sa ajungem in depresii sau mai rau. Iti rebuie o motivatie, un "ceva"care sa te faca nu numai sa mergi mai departe, ci sa mergi mai departe cu sufletul deschis si cu convingerea ca ce a fost rau a ramas in urma. E vorba de alegerile pe care le facem. Asta-i spun si mamei "ce alegi? gandeste-te ca mai ai ani buni de trait, cum alegi sa-i traiesti, plangandu-ti de mila si zmulgandu-ti parul din cap (la figurat) sau incercand si invatand usor-usor sa te bucuri din nou de micile placeri ale vietii?" Nu spune nimeni ca-i usor sa fii pozitiv, optimist ca pana la urma daca totu-i de cacat si tu zambesti si spui "vai, ce minunata-i viata!", iar nu e bine. Insa incepe prin a multumi pentru ceea ce este bun in viata ta, ceva-ceva trebuie sa fie, dupa care multumeste pentru orice ti se intampla bun intr-o zi si vei vedea ca lucruri bune vor incepe sa ti se intample mai des. Vor fi si rele, pana la urma suntem inconjurati de energiile celor cu care intram in contact si nu sunt toate bune.
Nu stiu ce sa mai zic. In ciuda a ceea ce mi s-a intamplat si a fost o mare nenorocire, nu pot 40-50 de ani de acum inainte sa ma las prada depresiei si disperarii. Asa ca, draga mea Cristina, exista bine in lumea asta, exista frumos, iubire, bunaintelegere, etc. Poate ca vom afla la sfarsit si raspunsuri la intrebari ce ne macina. Te pup

cristina spunea...

Mary-Joe, cat de rau imi pare pentru sora ta! Condoleantele mele. Nu pot sa spun nimic care sa faca vreo diferenta, dar citind cele scrise de tine, am inteles toata grozavia situatiei si as fi vrut sa te pot ajuta cu ceva atunci, acum, oricand. Imi pare nespus de rau si pentru mama ta, dar sa stii ca numai timpul o mai poate ajuta pe dumneaei sa se schimbe. La unii oameni jelitul dureaza mai mult si te sfatuiesc s-o lasi sa-si planga toata jalea. O sa-si revina, dar nu fortat si nici impunandu-si. Las-o in ritmul ei, desi stiu ca ti-e greu si macar pe ea ai vrea-o inapoi cum a fost. Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce si of, sa nu vrem sa stim cat putem!
Tu ai avut mereu un umor aparte si mi-ar fi greu sa te cred depresiva, chiar daca n-ar fi imposibil. Depresia ne da tarcoale uneori, dar cel mai bine e sa n-o lasam sa se instaleze, daca putem. Chiar daca te mai intristezi uneori, cauta-ti optimismul si revino-ti repede, ca e mai bine asa.
Asta incerc si eu - sa multumesc pentru ce am bun in viata, sa stii. Sunt de acord cu tine si sa stii ca ma bucur ca ai revenit, mi-ai lipsit.

Mary-Joe spunea...

Iti multumesc Cristina. Din pacate in astfel de situatii nimeni nu poate face nimic. Incercam sa ne remontam. D-aia m-am si reapucat de blog. Miha, sora mea, citea cu mare placere ce aberam eu pe aici. Pupici

o femeie spunea...

aceleasi ganduri le am si eu. Cred ca multa lume are aceleasi indoieli, griji, frici.

Ce m-a ajutat a fost sa imi reconfigurez viitorul financiar. Mi-am redus cheltuielile, mi-am taiat toate facturile inutile (mobil, tv, redus chirie, redus factura la caldura/apa, eliminat mancat in oras, inchis conturi bancare inutile etc), mi-am facut mici hobby-uri care imi aduc un mic venit, mi-am facut o rezerva de bani si mi-am castigat increderea in mine, mi-am crescut puterea de adaptare. M-am revalorizat. M-am reconstruit. Cea de acum nu are nicio legatura cu cea de acum 10 ani.

Inca nu am dat de carnet de condus. Nici nu cred ca vreau (si nu am nevoie). Da, frica inca imi e (numai ideea si am cosmaruri).

La mine multe ganduri negative s-au datorat dormitului prost. Cu sport, masaj, recuperare pt coloana(ma durea si dormeam prost din cauza ei), reeducare alimentara, igiena somnului (respect rutina, ora, etc) am reusit sa imbunatatesc asta. Toate s-au schimbat.

cristina spunea...

o femeie, eu fac de cativa ani schimbari (in sensul de reduceri de cheltuieli) financiare, dar fara prea mare succes. am un salariu realmente foarte mic, o rata la casa si niste facturi obligatorii. ce ramane e mizilic si din el trebuie platite tot felul de cheltuieli neprevazute. solutia cu adevarat buna ar fi sa-mi gasesc un job mai bine platit, dar ...
eu ma bucur ca la tine a mers solutia pe care ai adoptat-o si iti urez sa te duca exact acolo unde vrei tu si in viitor.
cat despre condus ... eu mai am mult pana sa consider aceasta problema rezolvata. mult de tot, daca e sa ma intrebi.
insomnia mea e datorata fie depresiei, fie unor cauze externe inca mai cercetez aspectul. pozitia mea in pat e corecta, nu e de la coloana, am rutina pe care o respect, dar somnul inca mai e un aspect incontrolabil la mine. am descoperit niste somnifere din plante acum, care par sa dea oarece rezultate si nici nu imi reduc tensiunea a doua zi, asa incat imi pun niste sperante in ele.