Vrabia Mihai Viteazu

La noi la muncă avem un pervaz imens şi geamuri fumurii. Intr-o zi am început să pun pe el bucăţele de pâine, pentru păsări. Până acum au venit doar vrăbiuţe, care se pare că au început să se anunţe unele pe altele că acolo "se dă pâine", fiindcă parcă vin din ce în ce mai des.
Stând eu şi uitându-mă la ele în fiecare zi, am ajuns să observ nişte lucruri. De pildă, a venit un pui cu mama lui. Atâta mai dădea din aripi să-i bage mami în cioc, de ziceai că mai are un pic şi moare de foame. Maică-sa îi băga, dar mai mânca şi ea şi atunci ăla micu' se hrănea singur! Stia să mănânce şi cu ciocul lui, dar probabil că de la mami era mai bun.
Apoi, au venit două tipuri de vrăbii: unele ordonate şi econoame, care luau o singură bucată de pâine şi mâncau la ea până o terminau, deşi mai erau alte zeci acolo şi unele lacome şi oportuniste, care dădeau iama în gramada mare şi mâncau de peste tot. "Dacă este, de ce să nu iau şi eu?"
Ce n-am înţeles la ele este altceva. Ele îşi fură bucata una alteia. Deşi sunt acolo pe alese, tot cea pe care o mănâncă prietena îi trebuie şi se duce şi i-o şmangleşte. Prietena ... că doar nu e mai fraieră ... i-o ia înapoi şi uite-aşa ajung să se ia la bătaie.
Mai sunt vrăbii extrem de sperioase, care iau o firmitură şi se uită precaute în toate părţile şi vrăbii pline de încredere, care se apucă de mâncat şi până nu se satură, nu ridică ochii nicăieri.
De mâine - CONCEDIUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!!!